Pentru că au cea mai scăzută natalitate, teleormănenii vor primi manuale de utilizare a penisului

Natalitatea scăzută din judeţul Teleorman a atras atenţia Ministerului Sănătăţii, ministrul luând decizia de a trimite în zonă manuale de utilizare a penisului.

„Trebuie să fim obiectivi şi să privim lucrurile la rece. Poate că cetăţenii nu ştiu exact cum se foloseşte”, susţine ministrul Nicolăescu.

Decizia ministrului a fost luată după ce ample studii sociale au arătat că scopul penisului rămâne un mister teleormăneni chiar şi în mileniul 3.

„Ştiţi cum se spune în popor: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă. Oamenii trebuie educaţi, trebuie să li se arate funcţiile principale ale penisului, precum şi metodele de bază de utilizare”, a mai declarat ministrul sănătăţii.

Primele manuale vor ajunge în Teleorman începând cu luna februarie, acestea fiind repartizate gratuit cetăţenilor care doresc să afle la ce foloseşte propriul penis, cum poate fi îngrijit şi cum trebuie utilizat pentru a spori natalitatea din judeţ.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
29 ianuarie 2013 13:34

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult