Pentru că lumea nu observa că citește în metrou, un bucureștean a început să citească cu voce tare

Mai rău decât colindătorii! Un tânăr din București a reușit să enerveze un vagon întreg de călători după ce, supărat nevoie mare că nimeni nu îl admira citind Solenoidul lui Cărtărescu, a început să recite cu voce tare pasaje din îndrăgitul volum.

„Refuz să cred că nimeni nu a observat, totuși am ales o carte de dimensiuni foarte mari. Nimic, însă. Nicio privire de admirație, nicio aprobare din cap, nici măcar un status pe Facebook de genul ‘Ar fi putut sta cu ochii în telefon, jucând Pokemon Go. Ar fi putut pleca în alte țări unde ar fi citit cărți în metrouri moderne. Dar a preferat să rămână aici. Asta înseamnă să fii român normal într-o Românie anormală’. Oamenii ăștia chiar nu sunt în stare să aprecieze valorile”, spune, vizibil supărat, Victor T., așezându-și papionul.

Pe lângă faptul că nimeni nu l-a admirat, tânărul mai are un motiv de supărare. „Marele dezavantaj al cititului cu voce tare este că presupune chiar să citești din cartea asta plictisitoare și inutil de lungă. Eu o luasem doar pentru că e foarte groasă”, a mai adăugat Victor T.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
31 august 2016 07:06
Citește mai mult despre: carte metrou

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult