Pentru că nu au fost vaccinaţi la timp, toţi copiii unui cuplu de bucureşteni au ajuns homosexuali

Nevaccinarea la timp a copiilor poate avea efecte dramatice asupra evoluţiei lor ulterioare în lungul şi sinuosul drum spre maturitate. Au simţit-o pe pielea lor doi bucureşteni, soţ şi soţie, care au luat decizia de a nu-şi vaccina copii atunci când a fost cazul şi au descoperit că toţi au crescut să fie homosexuali.
„De primul copil ne-am dat seama că e homosexual când avea vreo 10 ani. L-am dus la cei mai buni medici, am cumpărat cele mai scumpe tratamente, n-am reuşit să scoatem homosexualitatea din el. Când credeam că am scăpat, o clipă de neatenţie, copilul era homosexual la lor. Acum, toată viaţa va trebui să poarte acest stigmat”, spune mama copiilor, care precizează că a încercat şi metode mai neortodoxe, de la bătaie cu cureaua la dat în bobi la vrăjitoare.
Calvarul însă este departe de a fi sfârşit pentru că, în doar câţiva ani, toţi copiii au devenit homosexuali. „Cred că ăl mare a luat homosexualitate de la şcoală şi i-a îmbolnăvit şi pe cei mici. Se jucau împreună toată ziua, nu credeam că vom păţi o asemenea tragedie. Noi i-am hrănit tot timpul doar cu produse naturale, bio, şi nu am fumat nici unul cât mama a fost gravidă”, spune tatăl celor trei băieţi. Acesta îşi recunoaşte vina şi recomandă tuturor părinţilor să-şi vaccineze copii de mici pentru a preîntâmpina astfel de probleme.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.