Pentru că se cumpără de bărbaţi care vin acasă de la băut, florile vor fi accizate ca alcoolul

Alte taxe! Florile cumpărate noaptea de bărbaţi când se duc spre casă vor fi accizate la fel ca băuturile alcoolice, pentru că Fiscul a observat relaţia între starea de ebrietate şi necesitatea achiziţionării de flori.

“Până acum era un mister, dar ne-am prins. Se duc cu flori să scape de gura nevestelor. Altfel, ce bărbat normal ar vrea să fie văzut la 6 dimineaţa plimbându-se pe bulevard cu un buchet de flori în mână? Faptul că un procent uriaş de beţivi cumpără flori explică şi vânzările nocturne. De multe ori ei nici nu văd ce cumpără, şi când ajung acasă o încasează mai rău, că soţiile le reproşează că au cumpărat flori urâte, săracii de ei”, explică Robert Acrişor, purtător de cuvânt ANAF.

Studiul a fost confirmat de faptul că în ţările islamice, unde nu se consumă alcool, nu prea există nici florării. Deşi pare un moft, din accizarea florilor se vor strânge la buget peste 40 de milioane de Euro, bani cu care statul va ajuta tot beţivii, acordându-le tichete de bere şi halbe aniversare de ziua lor. Bărbaţii vor fi sprijiniţi şi să ducă la bun sfârşit gestul elegant care i-ar mai salva în faţa soţiilor atunci când vin târziu acasă. Ca să-şi facă mai mult curaj, în florării vor putea cumpăra şi Tiger, energizantul care îţi dă mega-boostul de care ai nevoie ca să termini ce aveai de făcut şi chiar un pic extra.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

25 aprilie 2016 11:28
Citește mai mult despre: accize flori

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult