Pentru că şi-a lăsat limba în curul lui Voiculescu, Mircea Badea își va ţine emisiunea din seara asta prin semne

În seara asta, Mircea Badea a considerat că e mai important să-și folosească limba ca să-i dea limbi în cur proaspătului eliberat Dan Voiculescu decât s-o folosească pentru articulat cuvinte în emisiunea lui de la Antena 3. Așa că și-a lăsat limba în curul lui Voiculescu și se va exprima prin semne în emisiunea de diseară.

”La ce coadă e la curul lui Voiculescu, dacă îmi scoteam limba de acolo riscam să nu mai prind un loc decât peste câteva zile”, a explicat Mircea Badea. ”Și chiar dacă aș fi vrut să-mi scot limba de-acolo, n-aș fi reușit, pentru că îi place atât de mult curul domnului profesor încât efectiv refuză să mai iasă de acolo.”

Mircea Badea nu va fi însă singurul care se va exprima prin semne în seara asta. La fel o vor face și Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Mugur Ciuvică sau Bogdan Chireac. ”Toți ăștia cu emisiuni diseară, moderatori sau invitați, și-au lăsat limba la coadă la curul lui Voiculescu, ca să fie pe fază în caz că și-o scoate Mircea Badea de-acolo”, a povestit o sursă din Antene.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
19 iulie 2017 18:14
Citește mai mult despre: Mircea Badea pupincurist Voiculescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult