Pentru că Trooper și Șuie Paparude s-au retras de la concertul primariei, Dan Bittman va primi și partea lor de bani

Dan Bittman este în culmea fericirii! După ce-a aflat că Trooper și Șuie Paparude au refuzat să mai cânte la Centenar Fest, mizeria organizată din bani publici de Primăria București, asistatul social de la Holograf s-a prezentat la Primărie, să ceară el banii celor două trupe.

Negocierea dintre Dan Bittman și reprezentații primăriei a durat mai puțin de 2 minute. ”Eu vă dau contul personal, voi mi dați lista cu cine trebuie să pup în cur, nimic mai simplu”, le-a transmis Bittman celor din primărie, după care și-au strâns mâinile și-au făcut schimb de bilețele: Bittman a  primit unul cu numele lui Gabi Firea, iar cei din primărie, unul cu contul lui Bittman.

Însă marea miză a lui Dan Bittman este alta. El vrea să se infiltreze în firma care oferă cateringul pentru concertul lui Rod Stewart. ”Când a auzit că Rod Stewart ia 250.000 de euro, bani publici, ca să cânte la București, au început să-i sclipească ochii și să saliveze masiv”, a povestit un apropiat. ”Și ar vrea să-i pună ceva în mâncare lui Rod Stewart, să-și anuleze și el concertul și să ia el, Dan Bittman, toți banii ăia.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
19 septembrie 2018 12:42
Citește mai mult despre: Dan Bittman

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult