Pentru că vremea e prea instabilă pentru a fi prevăzută, la rubrica meteo se vor da manele

Românii s-au săturat de vremea capricioasă din aceste zile. „De fiecare dată când mă uit la meteo, mă deprim. Soare la prânz, când sunt la muncă, plouă seara și în weekend. Nici nu-mi vine să mai deschid televizorul”, spune un telespectator supărat. 

De aceea mai multe televiziuni au luat decizia de a difuza manele în timpul rubricii meteo, ca să se mai bucure și românii. „Vom avea piese din repertoriul țigănesc, oltenesco-țigănesc, sibiano-țigănesc și moldoveano-tulceano-țigănesc. Totodată vom avea și piese internaționale, manele țigănești din Italia, Spania și Germania”, este anunțul făcut de o reprezentantă a unei importante televiziuni din România. 

Spre deosebire de rubrica meteo obișnuită, la rubrica meteo cu manele vei putea da și dedicații dacă suni la un număr special. Pe harta din spatele prezentatorului/lăutarului vor fi afișate prețurile la dedicații pentru diverse zone ale țării, cote de pariuri și care mașini de păcănele s-au „încarcat” și urmează să dea lozul gros.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 mai 2016 16:29
Citește mai mult despre: manele meteo

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult