Persecutaţi pentru o opinie! După clubul din Cluj, Sişu şi Puya au fost daţi afară şi din barul gay pe care îl frecventau

Manifestul homofob publicat recent pe Facebook le-a adus doar belele rapperilor din La Familia! La scurt timp după ce un cunoscut club din Cluj le-a anulat concertul pentru că sunt “închişi la minte”, şi barul gay pe care îl frecventau de ani buni i-a anunţat pe Sişu şi Puya că nu mai sunt bineveniţi acolo.

“Mi se pare strigător la cer că nu-ţi mai poţi exprima opiniile pe internet fără să-ţi sară în cap acoliţii lui Soroş, cuckşii degeneraţi şi talibanii neomarxişti ai corectitudinii politice. Nu suntem de acord cu căsătoriile gay. Nu vrem drepturi. Aşa, şi? Asta înseamnă că trebuie să ne ascundem? Foarte urât din partea voastră!”, a declarat Sişu, hotărât să găsească un local LGBT mai tolerant, care să accepte cupluri de homofobi, orgii de pocăiţi sau menage à trois-uri legionare.

Puya a refuzat să comenteze, vizibil traumatizat după ce un cofetar a refuzat să-i vândă tuburi de frişcă pe motiv că e adeptul familiei tradiţionale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
17 noiembrie 2017 16:46
Citește mai mult despre: coalitia pentru familie la familia sisu si puya

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult