Pier tradițiile! În Craiova sunt mai mulți șoferi cu bâte de baseball decât cu săbii

Românii continuă să-și bată joc de tradițiile străbunilor! Și poate cel mai dramatic caz este în Craiova, unde șoferii aleg într-o proporție tot mai mare bâta de baseball în locul tradiționalei săbii ninja.

„Și acesta este doar vârful icebergului“, atrage atenția un etnolog local. „Pentru că șoferii se bat acum cu bâte de baseball în loc de săbii, numărul craiovenilor care urmăresc bătăile în trafic este tot mai mic. Pentru că, să fim serioși, bătăile cu bâte de baseball nu se compară cu cele cu săbii, care sunt mult mai spectaculoase.“

„Dar e și vina primăriței“, acuză etnologul, „că în loc să dea săbii gratuite craiovenilor, sau măcar să organizeze târguri cu tematică ninja, ea face târguri de Paști cu Alice în Țara Minunilor. Aici e Craiova, țara prazului și a săbiilor ninja, vrem să vedem bătăi tradiționale cu săbii, nu pe Alice și iepurele ei.“

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
13 aprilie 2023 04:14
Citește mai mult despre: Craiova sabii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult