Plaja de la Therme a fost retrogradată cu 3 stele fiindcă nu are vânzători ambulanți de porumb

Inaugurată cu mare fast la începutul lunii, plaja de la Therme se dovedește o mare dezamăgire. O demonstrează și retrogradarea de 3 stele suferită recent, după ce oficialii Ministerului Turismului au constatat siderați că pe plaja de la Therme nu există nici măcar un vânzător ambulant de porumb.
 
”O plajă dezolantă, oferă prea puțin din experiența unei plaje autentice”, spun aceștia. ”E inadmisibil ca la câteva săptămâni de la inaugurare să nu existe vânzători ambulanți de porumb. La fel, lipsesc ofertele de nămol la pet sau cei care îți fac poze cu maimuța. Noi nu putem acorda stele pentru o plajă atât de penibilă, așa că acum e retrogradată la categoria o margaretă. N-o merită nici măcar pe asta, dar ne-au dat o șpagă și am lăsat de la noi.”
 
Disperați să-și recupereze stelele, cei de la Therme au un plan îndrăzneț. ”În maxim 2 săptămâni plaja noastră va arăta ca oricare alta de pe litoralul românesc”, debordează de optimism PR-ul de la Therme. ”Nu doar că suntem deja în negocieri cu mai mulți vânzători ambulanți, dar trei tiruri cu chiștoace se îndreaptă deja spre noi, ca să le oferim clienților noștri cel mai autentic nisip de plajă românesc posibil.”

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
24 iunie 2017 12:45
Citește mai mult despre: plaja Therme

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult