Ploșnița care a verificat IKEA Pallady spune că infestarea cu ploșnițe nu se confirmă

Putem răsufla liniştiţi: nici urmă de ploşniţe la IKEA Pallady! O spune însuşi inspectorul Ploşniţeanu, specialistul chemat de conducerea companiei suedeze să verifice situaţia semnalată recent de un internaut anonim.

Inspectorul Ploşniţeanu spune că a ridicat personal, cu cele şase picioare ale sale, fiecare saltea şi pernuţă din magazin. „Mai mult, am pipăit cu antenele prin toate cotloanele şi toate firidele unde ne-am… unde s-ar putea ascunde o ploşniţă, şi n-am găsit absolut nimic”, a precizat expertul, cocoţat pe un perete ca să poată fi auzit mai bine.

În încheiere, inspectorul Ploşniţeanu a insistat că situaţia din magazinul de mobilă e atât de bună încât dezinsecţia poate fi amânată pe termen nedefinit. „Dacă ţineţi neapărat să o faceţi, deşi mie mi se pare o risipă de bani, ar fi extraordinar dacă aţi anunţa dezinsecţia cu câteva zile înainte, afişând programul acesteia sub toate paturile şi canapelele din showroom. Aşa e procedura”, a precizat acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 februarie 2024 16:46
Citește mai mult despre: plosnite

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult