Poliţia a capturat zeci de pedofili care aşteptau copiii în faţa şcolilor fiindcă nu ştiau că e vacanţă

Captură record! În urma unei razii-fulger a Poliţiei au fost prinşi şi duşi la interogatoriu câteva zeci de bărbaţi între două vârste, cu chelie şi un zâmbet suspect, care îşi parcaseră dubele negre în faţa mai multor şcoli din Capitală şi aşteptau să iasă copiii, fără să ştie că au nimerit fix în vacanţa dintre semestre.

„Circa 42 de persoane pe ale căror vehicule scria ‘Bomboane gratis’ au fost ridicate din parcările mai multor instituţii de învăţământ primar, existând bănuieli întemeiate că sunt agresori sexuali derutaţi de calendarul academic 2017-2018. Cu tot haosul din guvern, probabil că vacanţa nu a fost anunţată corespunzător pe canalele de comunicare ale Ministerului Educaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Nu toţi bărbaţii duşi la audieri şi-au recunoscut intenţiile, spun poliţiştii. T. G., unul dintre suspecţi, se apără spunând că cele 40 kg de dulciuri pe care le deţinea erau pentru consum propriu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
5 februarie 2018 13:05
Citește mai mult despre: scoala vacanta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult