Poliţiştii din Bucureşti s-au chinuit 12 ore să ridice o maşină din cauza greutăţii imense a icoanelor din parbriz

Ridicările de maşini au început din nou în Sectorul 3 al Capitalei, dar unele vehicule le-au dat de furcă poliţiştilor locali! E cazul unui BMW parcat necorespunzător în cartierul Titan, pe care autorităţile n-au reuşit să îl ridice nici după 12 ore de chin, din cauza greutăţii imense a iconiţelor atârnate la oglinda retrovizoare.

„Fără exagerare, cred că avea două tone de Arsenie Boca, cruci şi mătănii agăţate în parbriz. După trei ore, utilajul nostru a început să scoată fum şi a cedat, a trebuit să chemăm alt utilaj să-l ridice ca să eliberăm carosabilul. Le-am cerut colegilor un utilaj şi mai mare şi am reuşit să ridicăm maşina respectivă – mă rog, mai puţin s-o ridicăm, mai mult s-o târâm câţiva metri”, povesteşte agentul Decebal Popescu. „În total ne-a luat jumătate de zi, şi nici n-o să fie greu s-o recupereze, că am lăsat-o chiar după colţ.”

„Icoanele? Sunt sfinţite, autentice, direct de la mănăstire. Eu le-am agăţat acolo ca să-mi poarte noroc, să nu-mi ridice ăştia maşina”, recunoaşte şoferul evlavios. „Cine ar fi crezut că funcţionează?”


Scris de Vasile
17 iulie 2018 11:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult