Posesorii de trotinete electrice și-au făcut o gaşcă temută, numită Hell’s Morons

Nu doar motocicliştii se organizează în găşti pentru a pune stăpânire asupra şoselelor! În nordul Capitalei, mai multe grupuri fioroase de corporatişti cu trotinete electrice s-au unit pentru a forma controversatul club de trotinetişti Hell’s Morons.

Membrii grupului resping ideea potrivit căreia Hell’s Morons e o organizaţie infracţională. „Poate mai lovim câte o babă pe trotuar sau mai tăiem calea cuiva în intersecţie, dar nu asta e filosofia noastră. Filosofia noastră e să enervăm pietonii şi şoferii până ne trimit în aia a mamei noastre, nu să-i ucidem”, a declarat şeful organizaţiei Hell’s Morons Pipera, Vlăduţ Curculescu.

În plus, clubul organizează periodic evenimente caritabile, cum ar fi strângeri de fonduri pentru trotinete electrice destinate regiunilor defavorizate din Africa.

De-a lungul timpului, însă, mai mulţi membri ai bandelor de trotinetişti din Bucureşti – inclusiv fondatorii Hell’s Morons – au fost acuzaţi de legături cu reţelele internaţionale de trafic de covrigi şi sana.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
13 iulie 2021 14:33
Citește mai mult despre: trotinete

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult