Potrivit RTV, comediantul Micutzu a intrat cu camionul în mulțime pe Victoriei

Mica încăierare în care a fost implicat Micutzu pe Calea Victoriei a intrat în sfârşit în atenţia presei serioase! E vorba despre postul de televiziune RTV, cunoscut pe întreaga planetă pentru obiectivitatea şi rigoarea jurnaliştilor săi.

Potrivit RTV, Micutzu se afla la volanul unui camion care a intrat în mulţime strigând „Ave Satana! Haştag! TFL!”, provocând numeroase julituri, pagube materiale şi un val puternic de neomarxism.

Invitaţi în studio, Ion Cristoiu şi senatoarea Diana Şoşoacă şi-au dat cu părerea, pe baza imaginilor deosebit de clare, că Micutzu e cu siguranţă un agent al fostei Securităţi şi al serviciilor secrete americane ÎN ACELAŞI TIMP, lucru care în Rusia lui Putin nu s-ar întâmpla pentru că acolo drepturile omului sunt respectate iar singurul comediant permis ar fi Dan Puric.

Ulterior, imaginile difuzate de RTV îl arată pe Micutzu încasând 50 de lei de la George Soros pentru a intra în Primăria Sectorului 1 şi a semna un decret masonic care taie toate pensiile cu 50%.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
23 august 2021 18:00
Citește mai mult despre: deontologie RTV stiri serioase

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult