Premierul Ciucă, în formă pentru parada de mâine: a făcut o flotare și aproape două abdomene

Premierul Marian Ciucă demonstrează din nou că a fost alegerea perfectă pentru a conduce guvernul în această perioadă periculoasă pentru România. Trezit încă de la orele 5:00, cazonul premier a făcut o flotare și două abdomene, ce-i drept al doilea cu ajutorul șefului cancelariei Guvernului, care l-a împins pe Ciucă.

Programul riguros de antrenament a continuat cu două genuflexiuni, pe care Ciucă le-a făcut cu câte o șaorma în mână, ca să aibă o greutate suplimentară. Nu vrem să dăm spoilere, dar asta ar putea însemna că Ciucă va dori să urce într-un vehicul militar la parada de mâine.

După un al doilea mic dejun al zilei, Ciucă a continuat cu un planking de 9 minute, ajutat și de burta sa impresionantă, care se sprijină pe sol în timpul plankingului. Burta, cu inserții de kevlar, este antiglonț și rezistă la impactul cu un obuz de 80 mm. Se spune chiar că Marian Ciucă se poate sprijini pe burtă ca pe un pivot și poate să tragă simultan cu două mitraliere în toate direcțiile, asigurând reziliența nord-atlantică pe 360 de grade.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
30 noiembrie 2022 09:21
Citește mai mult despre: Ciucă flotări

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult