Abuz sau bun simţ? Celebrul preot ortodoxo-homosexual Cristian Pomohaci a fost reţinut de jandarmi în timpul unei parade gay spontane, care a avut loc în Cluj-Napoca, oraş unde paradele gay de orice formă sunt strict interzise de lege. Pomohaci se dezvinovăţeşte, spunând că doar se plimba prin centru, însă jardarmii declară: “Păi asta e definiţia unei parade gay! Cel puţin un gay care se plimbă prin centru”.sinod_pomohaci.jpg

“Preotul Cristian Pomohaci nu a opus rezistenţă la arestare. El avea o pereche de cătuşe la el şi a spus că dacă vrem putem să-l legăm de un gard şi să-l abuzăm în grup. Unui coleg i-a lins bastonul de intervenţie, apoi i-a pretins nişte bani pentru construcţia unei biserici”, relatează unui din jandarmii care l-au prins pe Pomohaci.

Primăria Cluj are temeri că astfel de parade gay spontane au loc mai des decât se crede. Emil Boc consideră că persoanele gay ar trebui monitorizate şi ar trebui să se plimbe eventual mai pe la periferie, ca să nu existe încălcări ale legii anti-gay. În continuare, în Cluj este interzis mersul legănat pentru bărbaţi, şi în Piaţa Unirii vor fi postaţi poliţişti care vor aresta orice bărbat care-şi mişcă fesele într-un mod suspect.


Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Ionut | Friday, 07.07.2017 10:33 Monden

National Cinematografic