Prima zi din 2016 fără palton pentru pensionarii români. Mâine vor fi 36 de grade la umbră

După o așteptare de aproape 6 luni, pensionarii români se vor putea bucura mâine de prima zi din 2016 în care pot ieși din casă fără palton. Temperatura de 36 de grade de mâine e considerată decentă chiar și de cei mai pretențioși pensionari. Ei au verificat informația pe mai multe posturi TV, plus Radio România Actualități, ca să fie siguri că mâine chiar vor fi 36 de grade.

Și, evident, mai toți pensionarii sunt încântați că mâine va debuta oficial sezonul fără palton. ”Viața ți se schimbă radical după ce renunți la palton”, povestește un pensionar bucureștean. ”Devii mult mai aerodinamic și câștigi viteză când țâșnești să ocupi un loc liber în autobuz sau tramvai. E ca și cum ai întineri brusc cu 20 de ani.”

Totuși, asta nu înseamnă că toți pensionarii renunță la precauție. ”N-o să îmbrac paltonul, dar îl voi pune în căruciorul cu care fac piața”, spune un pensionar prevăzător. ”Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Dacă cumva nimeresc într-un autobuz cu un șofer inconștient, care dă drumul la aer condiționat? Aș îngheța înainte să apuc să cobor la prima stație. Nu am cum să renunț complet la palton.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
16 iunie 2016 10:55
Citește mai mult despre: pensionar

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult