Primăria din Caracal va importa berze, pentru a mări sporul natural

Confruntaţi cu o mortalitate fără precedent, reprezentanţii primăriei din Caracal au luat o decizie care, speră ei, va reechilibra balanţa sporului natural: vor umple localitatea de berze. “Am vorbit deja cu câteva ţări mari producătoare de berze şi primul transport va sosi săptămâna viitoare. Sperăm ca aceste păsări să fie cât mai eficiente şi să aducă mulţi copii la uşile oamenilor”, a declarat Eduard Ciocăzanu, primarul municipiului Caracal.

Edilul spune că, în funcţie de buget, va aduce mai multe tipuri de berze. “Vreau să facem rost de berze cu gâtul mai gros, capabile să care doi-trei bebeluşi deodată. Am apelat la alte ţări, pentru că berzele de la noi sunt slăbite de la secetă, nici nu poate fi vorba să care în cioc gemeni sau tripleţi”, spune primarul.

Acesta a vorbit şi despre creşterea vertiginoasă a mortalităţii din Caracal. “Cred că morţile se datorează ghinionului, altfel nu se explică. Ieri, de exemplu, un adolescent a căzut de la etajul patru, după ce a primit de ziua lui un costum de Superman. Azi dimineaţă, o femeie a născut când era pe veceu, dar nu şi-a dat seama şi a tras apa după ea. Şi exemplele pot continua”, a conchis Eduard Ciocăzanu.

Autor: Luchian Abel

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 august 2013 09:50

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult