Prinţul de Bergenbier a împuşcat cel mai mare pisicâine din România

Încă un nobil european ucide cu sânge rece una dintre cele mai rare vietăţi de pe continent! Cunoscut pentru safari-urile sale excentrice, prinţul de Bergenbier ar fi împuşcat astăzi cel mai mare pisicâine din România, chiar lângă bârlogul unde animalul voia să înnopteze după ce s-a adăpat din belşug cu beresuc.

„Prinţul de Bergenbier a pornit azi la vânătoare împreună cu prietenii săi, contele de Goldenbrau, baronul de Neumarkt şi ducele Gambrinus von Holstentuborg”, povestea în această dimineaţă Marcel, proprietarul pensiunii unde s-au cazat vânătorii.

„Am auzit că s-au dus să împuşte un pisicâine. Din partea mea, fir întins, sau ce se urează la vânătoare, că pisicâinii au făcut numai nenorociri la noi în sat.”

Reprezentanţii ONG-ului Agent Beer spun că animalul ucis e chiar Arnold, un pisicâine de peste 200 kg care apăruse în mai multe reclame de succes, pe internet şi la TV.

Sătenii din Cocârla, Vrancea, cea mai apropiată comună de locul unde a fost vânat pisicâinele, sunt foarte bucuroşi că au scăpat de animalul nedorit. „Venea noaptea la mine în depozit şi turna limonadă în butoaiele cu bere, era jale, mi-a stricat douăzeci de butoaie într-o săptămână”, povesteşte Franţ, cârciumar local.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
25 iunie 2021 16:10
Citește mai mult despre: bere pisicaine

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult