Probleme la Supraviețuitorul! Din cauza plictiselii, concurenții nu mai vor să supraviețuiască

Reality-show-ul de pe ProTV a ajuns din nou într-un impas. Tot mai mulți concurenți sunt atât de plictisiți de emisiunea din care fac parte că nu mai au nici un chef să supraviețuiască și apelează la tot felul de subterfugii să fie eliminați și trimiși acasă.

„Primele zile a fost interesant, mi-a plăcut destinația exotică precum și colegii mei din concurs. Dar, pe măsură ce treceam diferite probe, tot trebuia să avem de-a face cu Bucurenci, care e mai anost decât o coajă de nucă de cocos. Aoleu, dacă voiam să aud un plicticos cum spune pe un ton serios ce pericole ne pândesc stăteam acasă și mă uitam la Rareș Bogdan”, a declarat Cornel, probabil unul din concurenți. 

Problema a intrat și în atenția producătorilor show-ului, care l-au chemat pe Dragoș Bucurenci în ședință să discute cum ar putea fi îmbunătățită emisiunea. Din păcate, după aproape două ore de discuții întrerupte cu lungi pauze publicitare nu s-a ajuns la nici o concluzie, întrucât mai bine de jumătate din cei prezenți ieșiseră la o țigară în timp ce prezentatorul emisiunii își prezenta ideile, iar cealaltă jumătate se juca pe telefon. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

18 octombrie 2016 11:04
Citește mai mult despre: bucurenci supravietuitorul

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult