Prodanca se oferă să-i facă șogori pe Putin și Zelenski și să aducă pacea

Întrucât toată țara este acum preocupată de războiul din Ucraina și efectiv nu mai poți să scrii nici măcar în revistele de integrame ceva ce nu e legat de subiect, celebra vedetă care capta atenția românilor în urmă cu două luni, Ana Maria Prodan, a anunțat și ea ceva pe subiect, ca să aducă pacea și să atragă atenția asupra ei.

Cunoscuta impresară a declarat că e oricând dispusă să-și pună la dispoziție abilitățile de negociere și să reușească să facă o legătură emoțională între liderii celor două țări. „O să am întâlniri cu cei doi și o să fac în așa fel încât, când se termină toate rundele de negocieri, cei doi să devină șogori”, a anunțat Prodanca.

Conform unor tratate internaționale mai vechi decât Uniunea Europeană și Imperiul otoman, această situație de șogorie între doi rivali va duce, după datină, la încheierea ostilităților. Asta nu înseamnă că oamenii care-s șogori între ei sunt neapărat și prieteni, doar că atunci când se întâlnesc undeva, la o graniță, la un birt, la un Consiliu de Securitate ONU, pot să-și facă cu ochiul complice într-un fel în care alți lideri prezenți acolo nu pot înțelege.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

23 martie 2022 18:49
Citește mai mult despre: ana maria prodan Putin sogori zelenski

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult