Profită de orice! În Galaţi au fost deschise magazine Mega Image plutitoare

Nici măcar tragediile nu par să-i oprească pe şefii Mega Image să deschidă noi magazine. Proaspăt loviţi de viituri, gălăţenii s-au trezit peste noapte cu magazine Mega Image plutind printre casele scufundate. “Eram pe plută cu nevasta, când, la prima intersecţie, ne-am ciocnit de un magazin Mega Image, apărut de nicăieri. Era să ne răsturnăm, şi abia ce se uscaseră cele două găini pe care le-am salvat cu greu”, spune sinistratul Ghiocel Asimionesei.

Şefii Mega Image spun că decizia are în spate un scop nobil. “Am deschis magazinele ca să-i ajutăm pe sinistraţi, oferindu-le alimentele de care au nevoie. Sigur, nu sunt gratis, ca cele donate pe degeaba, dar reducerile pot ajunge până la 5%, ofertă specială de inundaţii. De ce să iei un ulei donat cine ştie de pe unde, când poţi să cumperi de la noi, la preţ redus, cu 6,49 lei sticla, calitate garantată?”, spune un reprezentant Mega Image.

Gălăţenii au însă şi o mare temere. “Tare mi-e că, după ce se vor retrage apele, o să ne pomenim cu magazine Mega Image în locul caselor distruse de viituri. Deja am auzit zvonuri cum că scafandrii Mega Image lucrează la fundaţiile noilor magazine”, afirmă, speriat, un alt sinistrat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
17 septembrie 2013 10:08

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult