Proprietarii cârciumilor din Centrul Vechi se plâng că vine Cabral şi le sparge pisoarele

Mai mulţi proprietari de local din Centrul Vechi se plâng că de fiecare dată când Cabral le calcă pragul sunt nevoiţi să înlocuiască cel puţin un pisoar.

„Nu ştiu exact ce face, cât de viguros şi-o scutură după ce termină, dar am înţeles de la alţi clienţi că ar avea un debit şi o presiune de invidiat”, susţine Decebal Popescu, proprietarul unei terase din Centrul Vechi.

Patronii, care se bucură totuşi că sunt vizitaţi de Cabral şi nu vor să-i interzică să le mai calce pragul, au ajuns la concluzia că una din chelneriţe l-ar putea ajuta să şi-o scuture ceva mai tandru, înlăturându-se pericolul contactului cu pisoarele, care sunt confecţionate dintr-un material fragil, respectiv ceramică.

„Unii ne-au spus să facem un pisoar special pentru el, din plastic cauciucat, dar nu aş vrea să se simtă Cabral discriminat”, a mai declarat Decebal Popescu.

Proprietarii cârciumilor susţin că vor continua să înlocuiască pisoarele, dar speră să iniţieze un dialog cu Cabral, pentru reducerea pagubelor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
12 iulie 2013 11:42

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult