Prosopul lui Marica, vândut de Sotheby’s cu 3 milioane de dolari

Licitație de excepție în New York, la casa Sotheby`s, unde prosopul lui Marica a fost adjudecat de către un prinț saudit, care îl va purta pe cap, pe post de turban. Prințul a plătit 3 milioane de dolari și recunoaște că ar fi dat chiar mai mult pentru privilegiul de a purta acest rar simbol al masculinității.

Licitația a pornit de la 100.000 de dolari, dar era evident că prosopul va fi adjudecat cu mult mai mult. Tom Cruise a încercat să liciteze, dorindu-și prosopul pentru o scenă nud, dar prințul saudit nu i-a dat nicio șansă.

Suma încasată pe prosop a fost donată unei organizații caritabile și va fi folosită pentru căutarea unui vaccin anti-Covid. Licitația a avut și rolul de a atrage atenția asupra spălatului pe mâini, deși Marica nu pentru asta folosise prosopul.

Deși a fost invitat, Marica nu a putut participa la licitație, scuzându-se că are de rezolvat ceva problemă de afaceri într-un hotel de pe litoral și solicită puțină discreție.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
3 septembrie 2020 20:12
Citește mai mult despre: prosop

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult