TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

ProTV a revenit în grila Dolce TV ca urmare a ameninţărilor fanilor serialului “Tânăr şi neliniştit”

Scris de Călin
@
9 ianuarie 2013 18:28
ProTV a revenit în grila Dolce TV ca urmare a ameninţărilor fanilor serialului “Tânăr şi neliniştit”

După mai puţin de o săptămână, Dolce TV a fost nevoită să reintroducă în grila de programe postul ProTV. Asta în principal din cauza abonaţilor Dolce care sunt fani înrăiţi ai serialului “Tânăr şi neliniştit”. În cele şase zile în care postul ProTV nu s-a mai difuzat, cei de la Dolce au primit mii de ameninţări cu moartea de la fanii serialului.

“Cu fanii «Tânăr şi neliniştit» nu e de glumit. O persoană care urmăreşte un serial care a trecut de 10.000 de episoade e clar că are anumite probleme psihice. De la o astfel de persoană te poţi aştepta oricând să vină cu arma peste tine şi să te împuşte. Sau să pună o bombă la sediul nostru”, a spus un reprezentant al Dolce TV.

Şefii de la Dolce rămân precauţi şi spun că nu vor mai ieşi în public decât însoţiţi de bodyguarzi. “Fanii înrăiţi ai serialului «Tânăr şi neliniştit» au extrem de multă răbdare, deci ne putem aştepta să se răzbune pentru cele câteva episoade ratate din cauza noastră şi peste 10 sau 20 de ani. Vom plăti toată viaţa pentru că am scos ProTV-ul de grilă”.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi