Radu Beligan mărturiseşte cum a trăit atât: Când eram mic m-a scăpat mama în cazanul cu Gerovital

Povestea interminabilă a vieţii lui Radu Beligan a fost presărată cu evenimente care l-au marcat pentru totdeauna. Maestrul spune că a trăit atât de mult pentru că mama sa l-a scăpat într-un cazan cu Gerovital când avea doar 3 ani şi de atunci, precum Obelix, a rămas cu super-puterea longevităţii.

Marele actor povesteşte că mama sa era şaman şi ştia să amestece poţiuni de viaţă lungă, ea fiind încă în viaţă şi muncind ca funcţionară la un ghişeu ANAF. Beligan spune că după ce a căzut în Gerovital, secolele au trecut pe nesimţite, iar după secole au trecut şi mileniile. Nostalgic, Beligan spune că era mai bine înainte, adică în Mezozoic, când pe stradă nu vedeai maidanezi, singurele forme de viaţă fiind trilobiţii.

Maestrul Beligan susţine că e imposibil să moară şi că se simte extrem de bine în prezent, în România, unde toată lumea îl aplaudă: “Cel mai nasol era în Grecia Antică, pentru că pe atunci toţi mă huiduiau, spuneau că sunt un actor execrabil, iar Sofocle a refuzat să mă angajeze ca sufleur. Din fericire acele vremuri mizerabile s-au dus, şi aştept un viitor strălucit, în care mă vor aplauda inclusiv gibonii, pentru că macacii mă aplaudă deja frecvent pe la diverse teatre din România”, a declarat Beligan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 decembrie 2014 09:37
Citește mai mult despre: Gerovital Radu Beligan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult