Reacţii în cazul tricolorului imprimat greşit! Daltoniştii, trecuţi pe lista sectelor periculoase

Mobilizare generală în Vrancea! Autorităţile au declanşat ancheta privind incidentul de 1 Decembrie, când mii de focşăneni au primit insigne cu drapelul României imprimat greşit. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, care au auzit pe cineva comentând pe stradă că “doar nişte daltonişti ar putea face aşa ceva”, de vină pentru jignirea adusă steagului naţional ar putea fi doar o grupare periculoasă de daltonişti.

“Am luat toate măsurile de includere a daltoniştilor pe lista sectelor care ameninţă siguranţa naţională”, spune intelectualul Poliţiei Vrancea, chestor şef Victor Rolcea. “În cel mai scurt timp, intenţionăm să găsim locurile de întâlnire secrete ale daltoniştilor şi să ne infiltrăm printre ei. Cu siguranţă se adună noaptea în cimitire şi biserici părăsite, practică ritualuri ciudate, îşi asortează ciorapii complet aiurea şi nu disting culorile până în zorii zilei. Apoi se întorc printre noi pentru a semăna haosul şi a ne converti, rând pe rând, la credinţa lor eretică.”

“Atenţie! Mulţi dintre daltonişti pozează în oameni cumsecade, au familii, locuri de muncă. Fără să ştim, vecinii şi prietenii noştri ar putea fi printre adepţii acestui Dalton, probabil un demon din mitologia sumeriană”, avertizează un alt poliţist.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
4 decembrie 2013 13:25

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult