Recordul lui Armin Van Buuren a fost doborât. Jamila a mixat maioneză 23 de ore

Așa-zisa reușită impresionantă a lui Armin Van Buuren la festivalul Untold, unde a mixat până la 8 dimineața, a fost etichetată ironic drept ”mare scofală” de către și mai celebra bucătărească Jamila. Ea spune că aseară a mixat maioneză timp de 23 de ore, în timp ce se uita la un serial. ”Așa e când te ia valul și faci exact ceea ce-ți place. Aș mixa maioneză încontinuu, chiar și în somn, dar trebuie să fiu atentă să nu se taie”, spune Jamila.

Nici faptul că Armin van Buuren lucrează la mai multe platane nu a impresionat-o pe Jamila. ”Sunt zile în care lucrez la trei mixere, două cratițe și patru cuptoare, ca să nu mai zic de wokul unde îmi fac un orez prăjit cu caju pentru mine, să iau o gustărică la prânz”, a declarat Jamila.

Bucătăreasa îl acuză pe Armin van Buuren că în bucătărie nu poți să bagi stickul în mixer și să dai din cap 8 ore, că nu merge. ”Ceapa nu se toacă singură și nu ai cum să faci banana bread cu stickul, că trebuie să știi cât praf de copt se pune”, explică Jamila. Ea recunoaște că de multe ori procedează ca Armin van Buuren, adică își pune o pereche de căști pe urechi când mixează diverse aluaturi, ca să nu surzească de la zgomotul electrocasnicelor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
7 august 2023 15:07
Citește mai mult despre: Armin van Buuren Jamila maioneză mix Untold wok

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult