Redacţia revistei Playboy a ars din cauza unui pictorial incendiar

Pompierii au fost chemaţi să intervină în această dimineaţă la un incident mai special: redacţia cunoscutei reviste pentru adulţi „Playboy” a luat foc, cauza fiind un pictorial incendiar, după cum declară redactorii publicaţiei.

„Până acum am avut multe pictoriale fierbinţi”, spune directorul editorial, „dar ştiam ce măsuri de protecţie să luăm. Scriam pe ele „HOT!” ca să nu existe riscul să se ardă lumea, aveam tot timpul grijă la mâini, eram atenţi să nu fie nimic băgat în priză. Din păcate, pictorialul ăsta s-a dovedit a fi efectiv incendiar. Noi nu am ştiut şi l-am lăsat nesupravegheat. De acum înainte cred că o să ne rezumăm doar la subiecte călduţe.”

Pompierii au încercat să stingă mai întâi incendiul de la etajele superioare ale clădirii, dar cum scările erau în flăcări, ei au fost nevoiţi să urce folosind o coardă de alpinist. Ei nu au putut salva însă mare lucru din redacţie, spre dezamăgirea jurnaliştilor, care spun că au rămas practic în fundul gol. Dat fiind profilul revistei, pompierii nu exclud nici varianta ca în spatele dezastrului să stea o mână criminală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
2 noiembrie 2011 15:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult