După ce prima adaptare cinematografică a trilogiei "50 Shades" s-a dovedit, spre rușinea mapamondului, un real succes, a doua parte se anunță cu adevărat incendiară, pentru că, în locul lui Jamie Dornan ar putea juca Romică Țociu sau Cornel Palade, îndrăgitele sex simboluri ale teatrului românesc.

tociu_palade_grey.jpg
"Inițial voiam să continuăm cu Jamie Dornan, pentru că e un bărbat atrăgător, și a interpretat bine rolul din primul film. Din păcate pentru el, i-am descoperit pe Romică Țociu și Cornel Palade, și, mai mult decât atât, am aflat de bogata lor istorie amoroasă. Clar vom alege dintre cei doi, practic nici nu e nevoie să-și intre în roluri, sunt deja experți în sex", a declarat Sam Taylor-Johnson, cea care a regizat prima peliculă.
 
Deși s-a anunțat că doar unul va fi ales, Hollywood-ul caută o soluție pentru a-i împăca pe amândoi. "E păcat să-i privăm pe cinefili de prezența pe ecran a unuia dintre cele două sex-simboluri, așa că ne-am gândit că unul ar putea să-l joace pe Christian Grey, iar celălalt pe Anastasia Steele. Acum rămâne de văzut care dintre cei doi este dispus să-și dea jos mustața", spune Sam Taylor-Johnson.

Scris de Luchian | Wednesday, 25.02.2015 16:37 Monden

National Cinematografic