Repetarea Învierii, precedent periculos! Bărbații se tem să nu se repete și 8 martie

Inconștiența magicianului șef de Constanța Teodosie le dă fiori bărbaților de pretutindeni. Aceștia se tem că după repetarea slujbei de Înviere s-ar putea decide și repetarea zilelor de 1 și 8 Martie, poate chiar și a Zilei îndrăgostiților.

”Doar gândiți-vă cum ar fi ca în primele trei zile după ce se deschid terasele, pe 1, 2 și 3 iunie să sărbătorim consecutiv triada groazei, Valentine’s Day, Mărțișorul și Ziua femeii. O asemenea năpasta le-ar putea fi fatală multor bărbați, pentru că psihicul lor nu e construit astfel încât să facă față unei asemenea presiuni inumane”, a avertizat celebrul bărbat Decebal Popescu.

”Cred că vorbesc în numele tuturor bărbaților când spun că nu vom accepta repetarea acestor zile”, a adăugat Decebal Popescu. ”Singura concesie pe care noi, bărbații, o putem face este repetarea zilei de 1 mai. Aia e, dacă e nevoie ne sacrificăm și alocăm o zi întreagă pentru mici și bere TNR.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
26 mai 2020 07:28
Citește mai mult despre: martie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult