Reprezentantul României va cânta imnul Ungariei la Eurovision

S-a decis! Reprezentantul României la Eurovision 2012 va cânta imnul Ungariei. Potrivit juriului, melodia a fost aleasă şi pentru că românii au succes atunci când o cântă la competiţiile internaţionale, cum s-a întâmplat în cazul selecţionatei de hochei.

“Din păcate, nu ştim cum vor reacţiona persoanele mai naţionaliste. Versurile nu sunt în limba română şi asta i-ar putea deranja pe mulţi. În fine, nu-i ceva neobişnuit pentru Eurovision să cânţi în altă limbă. S-a văzut şi la case mai mare”, a comentat compozitorul Horia Moculescu, un susţinător fervent al imnului maghiar, pe care îl consideră un cântec foarte reuşit.

Moculescu e de părere că imnul Ungariei are o melodie plăcută şi dansabilă, care prinde uşor la mase, indiferent din ce zonă a maghiarimii ar veni ele. “E foarte apropiat de ceea ce se cântă acum în străinătate. Este un fel de R&B cu influenţe house şi reggae, dar merge pus şi pe dubstep, dacă ai scula necesară. O să aibă mare succes. Ungurii, când îl aud, înnebunesc. Zici că e melodia lor naţională sau mai ştiu eu ce.”

Deşi compoziţia nu e tocmai nouă, imnul maghiar respectă regulamentul Eurovision, deoarece nu a fost difuzat niciodată pe teritoriul ţării noastre, de la formarea României Mari, la 1918.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
13 ianuarie 2012 13:47

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult