Restaurant grecesc din Constanţa, închis de ANPC după ce măslinele au început să umble
ANPC a închis astăzi un cunoscut restaurant grecesc din Constanţa în urma unui incident cel puţin neobişnuit! Aflat la masă, în afara orelor de program, un inspector a constatat cu stupoare că măslinele din salată au început să umble, iar una dintre ele chiar a ieşit din farfurie şi i s-a urcat pe mânecă.
„Mişunau pur şi simplu!”, a declarat angajatul ANPC, care a fost însă asigurat de conducerea localului că nu sunt nişte gândaci de bucătărie scârboşi, ci măsline cu picioruşe, din soiul Perpedes, foarte apreciate în insulele greceşti.
Activitatea restaurantului a fost suspendată până când bucătarul va convinge măslinele să stea locului.
„În schimb, creveţii saganaki mari şi negri n-au fost răi deloc”, a transmis reprezentantul Protecţiei Consumatorilor.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.