Rivalităţi eterne în lumea clovnilor. Doru Octavian Dumitru şi Mihail Neamţu nu-şi mai vorbesc de 20 de ani

Deși lucrează în aceeași branșă, fiind chiar și foști colegi la Academia de Comicării de la Mizil, Doru Octavian Dumitru și Mihail Neamțu nu-și mai vorbesc de 20 de ani. Ruptura între cei doi a fost vizibilă la lansarea cărții lui Neamțu unde, deși au venit tot felul de comici cum ar fi Aurelian Pavelescu, Oreste sau Radu Moraru, Doru a fost marele absent al galei.

„Nu știu de la ce s-au luat dar, ca în toate marile rivalități, totul a pornit de la un spectacol în 1998, unde Mihail a avut o conferință despre creștinismul conservator românesc și dreapta în deschiderea conferinței lui Doru, intitulată „Caramele cu pedale și postmodernism cultural în secolul XX”. Se pare că lumea a râs mai mult la spectacolul lui Mihail Neamțu și DOD-ul n-a putut trece peste asta”, a spus un apropiat al celor doi.

Nu știm cine are de câștigat în duelul de la distanță dintre cei doi, dar știm cine pierde, publicul român. „Dacă s-ar uni Doru Octavian Dumitru cu Mihail Neamțu și cu, să zicem, Adrian Papahagi, ar face un grup de umor mai tare decât Vacanța Mare a fost vreodată. Ar spulbera orice concurență”, a declarat analistul de stand-up Cleopatrie Teodoriu.

Noi tocmai ne-am desfăcut câte o bere TNR. Tu ce mai aștepți? bereatnr.ro/shop

17 mai 2018 19:05
Citește mai mult despre: clovni Doru Octavian Dumitru mihail neamtu

Alte articole

Vezi mai mult