Român, bucuros că s-a întors din Vamă fără Covid, doar cu gonoree

Ușurare, dar și mâncărimi pentru un bucureștean întors aseară din Vamă. În această dimineață rezultatul analizelor medicale confirmă că din fericire nu are Covid, ci doar gonoree, cum se și aștepta, având în vedere cu ce panarame s-a combinat în weekend pe plajă.

Când i se făcea testul, Marian a rugat-o pe asistenta care îi lua probe din gât și sinusuri să-i ia și de pe penis, cu același bețigaș, că oricum la ce a făcut în Vamă e cam tot aia.

”Gonoreea pare ceva grav, dar de fapt e mult mai mișto să ai gonoree decât să ai Covid”, explică Marian. ”În primul rând că nu există gonoree asimptomatică. În al doilea rând, cu excepția vasluienilor sau teleormănenilor, nu poți să iei gonoree de la familie sau rude apropiate”.

În al treilea rând, spune Marian, dacă ai gonoree n-are nimeni treabă cu tine, nu trebuie nici să stai la domiciliu, nici să porți mască, nici să anunți, nici nu ești trecut pe liste, așa că poți s-o dai mai departe liniștit.

În privința ratei de contagiune, gonoreea se poate transmite prin salivă, precum Covidul, dar doar dacă glandele salivare sunt în contact direct cu aparatul genital, așa că distanțarea socială capătă o cu totul altă dimensiune la gonoree, aceasta fiind de cele mai multe ori fix dimensiunea penisului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
17 august 2020 07:33
Citește mai mult despre: vama

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult