România a produs anul acesta suficient must cât să dea diaree la 80 de milioane de oameni

Încet, ţara noastră devine din nou motorul agricol al Europei de Est! Surse din cadrul Ministerului Agriculturii arată că, anul acesta, România a depăşit toate recordurile la producţia de must.

„Volumul de must produs anul acesta e suficient pentru a tulbura intestinele a 80 de milioane de oameni, de patru ori populaţia României”, spune Frank Grigore, viticultor. „Practic, dacă am avea infrastructura necesară, am putea fi pe locul trei la exportul de cufureală în Europa, depăşiţi doar de Franţa şi Italia.”

“Corect, dar depinde ce înţelegem prin diaree. Unii spun că doar exploziile care pot fi auzite prin doi pereţi de cărămidă se pun la socoteală. Caz în care mustul ne-ar ajunge pentru 40, hai 50 de milioane de consumatori”, precizează Aurel Caragiolu, medic gastro-enterolog.

Potrivit specialiştilor, mustul din struguri Merlot e recomandat celor dornici să stea pe budă puţin, dar cu folos, în timp ce mustul de căpşunică provoacă o pântecăraie lungă şi susţinută, fiind mai degrabă indicat românilor cărora le place să doarmă pe WC.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
23 septembrie 2019 08:25
Citește mai mult despre: must

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult