România, destinația preferată a elvețienilor aflați în căutarea unei vieți mai de căcat

Într-o lume plină de oameni care pleacă și la mii de kilometri distanță în căutarea unei vieți mai bune, iată că sunt și persoane care aleg să fie diferite. În ultimii ani, tot mai mulți nemți, elvețieni sau norvegieni își lasă familia în urmă și pleacă în căutarea unei vieți mai de căcat. Și, deloc surprinzător, România este o destinație de top pentru acești dezrădăcinați.

”Sincer, nu am venit cu mari așteptări aici”, spune elvețianul François Käsenficker. ”Nu credeam că poți trăi o viață mai de căcat într-o țară membră UE. Credeam că voi fi nevoit să ajung prin Africa sau în ceva țară asiatică până să-mi trăiesc visul unei astfel de vieți mai de căcat. Dar nu, România mi-a depășit toate așteptările și acum duc aici o viață mai de căcat decât speram vreodată.”

François Käsenficker spune că are de gând să-și aducă în România și restul familiei. ”Le-am trimis poze de unde stau și efectiv au rămas uluiți, au zis că abia așteaptă să ajungă și ei aici”, spune elvețianul. ”Și erau entuziasmați încă dinainte de a le spune că n-am apă caldă de câteva zile, că prin bucutărie e plin de gândaci sau că multe nopți pot să dorm din cauza unei muzici orientale date la maxim.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 februarie 2020 19:02
Citește mai mult despre: Romania

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult