Românii află în seara asta dacă-i mai ține să bea până la 5 dimineața în bar

Doi ani de restricții și pandemie au fost de-ajuns. După ce Guvernul a decis că virusul Covid nu mai există și s-au ridicat mai toate restricțiile, românii trebuie acum să se reîntoarcă la viața de dinainte și să vadă dacă mai sunt atât de puternici ca pe vremea când erau tineri, la începutul lui 2020.

Această seară este prima dintr-un șir lung de nopți în care bravii bețivani români vor da un examen important și vor vedea dacă-i mai ține ficatul să stea la băut până la 5 dimineața, ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie. Doar bunul Dumnezeu știe cum și-au menținut forma acești oameni aproape doi ani întregi.

Poate unii au băut acasă de unii singur, poate au făcut-o pe Zoom sau în petreceri clandestine, dar nimic nu se compară cu sportul real, cel făcut în birt, cu prietenii și, în funcție de cum decurg discuțiile politice, dușmanii tăi. Autoritățile au anunțat că sunt deja pregătite să falsifice datele cu oamenii care vor ajunge în comă la spital, urmând a da un diagnostic care să nu îngrijoreze populația, gen infecție cu coronavirus.

Noi tocmai ne-am desfăcut câte o bere TNR. Tu ce mai aștepți? bereatnr.ro/shop

Scris de TNR
11 martie 2022 16:40
Citește mai mult despre: betivi birt

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult