”Românii au talent”, acuzată de manipulare! ”Nu promovează furatul și lenea, adevăratele talente ale românilor”

Cea mai urmărită emisiune TV autohtonă, ”Românii au talent”, este acuzată de tot mai multe voci că prezintă o realitate deformată a talentelor românilor. În mod inexplicabil – și, totodată, extrem de suspect – până acum nici un concurent nu s-a prezentat în emisiunea de la ProTV ca să-și etaleze talentele în furat sau lene.

”E de-a dreptul revoltător ca până în al 7-lea an al emisiunii să nu existe măcar un concurent care fie e hot, fie e uluitor de leneș”, acuză reputatul analist Decebal Popescu. ”Pentru că, să fim serioși, astea sunt marile talente ale românilor, furatul și lenea. Poate nu singurele, că mai e și prostia un talent des întâlnit printre români, dar cu siguranță sunt cele mai importante două.”

Reputatul analist spune că nu există nici o logică pentru care ProTV să prezinte români care cântă, dansează sau fac tot felul de lucruri interesante, în condițiile în care e suficient să te uiți la cine conduce țara ca să înțelegi care-s talentele reale ale românilor. ”Hoți, proști, impostori, ticăloși, sau, într-un cuvânt, pesediști, ăștia sunt oglinda românilor. Ei au fost votați pentru că în ei se regăsesc românii”, spune Decebal Popescu.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
20 martie 2017 00:14
Citește mai mult despre: furat lene pro tv Romanii au talent

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult