Românii de 35+, cei mai înfocaţi fani ai lui Selly: ”Ăsta o să ne plătească pensiile!”

După ce le-a trecut stupoarea când au aflat că există, tot mai mulți români de peste 35 de ani îi țin pumnii vlogărului Selly și îi doresc cât mai mult succes financiar. „Când o să ne mărească și nouă USR-ul pensiile, din banii ăstuia o să luăm. La mai mare bossulică, nu te lăsa”, spun tot mai mulți români în vârstă. 

Dealtfel aceasta este și explicația pentru care foarte mulți minori se uită la video-urile tânărului vlogger, că-i obligă părinții. „I-am zis lui fi-miu, ce faci bă aici, temele? Lasă temele că nu ajungi nicăieri în viață așa, uite, eu mi-am făcut temele și sunt abia junior account la firma asta, muncesc 40 de ore pe zi. Pune mână și fă view-uri la băiatul ăsta, că în el ne e baza, că imediat o să faci 30 de ani și o să trăiești din pensia mea”, explică Marcel Constantin, un domn de 38 de ani din București.

Vestea însă nu e bună pentru toți oamenii în vârstă. Statisticile arată că cei care întreabă „cine e Selly” sunt atât de retardați încât oricum nu vor supraviețui până la pensie, urmând să moară într-un accident stupid în timp ce stau cu ochii în telefon. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

24 aprilie 2019 17:40
Citește mai mult despre: pensii selly

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult