Românii prevăzători au în cămară zăpadă de iarna trecută

Cine a apucat să-şi facă rezerve din zăpada de anul trecut este un om fericit, dar în acelaţi timp se şi expune unor riscuri. „Am auzit că se fură zăpada din case, încui mereu uşa”, ne spune o tânără gospodină de succes din cartierul Băneasa. „E periculos pe aici, eu ştiu pe cineva care doarme cu zăpada sub pat, de frica hoţilor. Şi eu stau cam cu frică, fiindcă toată lumea ştie că am zăpadă-n casă. Noi ne-am descurcat mereu, soţul meu era cadru militar şi nici pe vremea lui Ceauşescu nu ne lipsea zăpada din casă.”

Alţii însă nu se tem deloc de hoţi şi se laudă în gura mare cu zăpada pe care au strâns-o în cămară: „Am zăpadă pentru trei ani de aici încolo!”, se laudă un bărbat din Sectorul 5. „Eu sâmbăta şi duminica intru în beci şi scot câte o găleată-două de zăpadă, ca să facă nevastă-mea bulgări la copii. Mor toţi vecinii de invidie când văd cum arunc cu zăpadă în stânga şi-n dreapta!”

Obiceiul păstrării zăpezii are o lungă tradiţie în ţara noastră. Istoricii spun că în perioada interbelică România era cel mai mare exportator de zăpadă din Europa. Nemţii cărau de la noi zăpadă cu trenurile şi o aşterneau la ei pe jos, aşa de mănoasă era zăpada noastră. Când au venit ruşii în 1944, românii au început să-şi îngroape zăpada şi tezaurul, pentru că armata rusă confisca tot ce găsea. Stalin şi-a făcut rezerve nişte imense de zăpadă în Siberia, unde s-a făcut foarte frig din cauza asta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 ianuarie 2012 16:23

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult