Românii, puși pe șotii! 80% din pasta de dinți o pun pe clanță, în loc să se spele pe dinți cu ea

Românii sunt mereu puși pe șotii! O demonstrează, dacă mai era nevoie, și un studiu recent, care a scos la iveală că românii folosesc pasta de dinți într-o proporție covârșitoare, de aproximativ 80%, ca să facă farse, nu ca să se spele pe dinți cu ea. Deci stăm la igienă chiar mai prost decât se credea.

Ba, mai mult, mulți români nici măcar nu știu că pasta de dinți poate fi folosită și la spălat, nu doar pentru farse. ”Pasta de dinți folosită pentru igienă este ceva de-a dreptul dubios pentru unii compatrioți. Dacă, de exemplu, văd pastă de dinți pe o periuță, ei cred că e vorba de o glumă, nicidecum de un gest banal pe care toată lumea ar trebui să-l facă zilnic”, spune unul dintre autorii studiului.

”E bine că românilor le place să râdă, e adevărat, dar problema e că atunci când le iese faza cu pasta de dinți pe clanță și au de cine râde își arată dantura precară, dacă nu de-a dreptul absentă”, a adăugat acesta. ”Și nici măcar asta nu e neapărat cea mai mare problemă, că n-au dinți în gură, mult mai grav e că votează cu PSD-ul la toate alegerile.”

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
19 aprilie 2017 16:57
Citește mai mult despre: igiena pasta dinti spalat

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult