Românii săraci vor primi Photoshop, ca să pună și ei poze de vacanță pe Facebook și Instagram

Guvernul consideră că nu e normal ca unii români să pună pe Facebook și Instagram poze cu ei în vacanță în tot felul de locuri exotice, în timp ce alții nu. Pentru ca săracii să poată și ei să se laude pe social media cu astfel de imagini, guvernul le va da licențe Photoshop, ca să să-și facă singuri poze trucate cu ce destinații își doresc.

„Românul simte nevoie să-și anunțe toți cunoscuții unde se află în vacanță nu pentru că interesează pe cineva această informație, ci pentru că așa se simte el special. Și pentru că speră că va genera măcar o vagă invidie printre cunoscuții lui”, a explicat reputatul sociolog Decebal Popescu.

„Așa e se explică”, a continuat acesta, „puzderia de poze din vacanță ale românilor. Dar asta nu înseamnă că e bine ce face guvernul. Astfel de practici imbecile, precum postarea pozelor de vacanță pe Facebook sau Instagram, trebuie stârpite, nicidecum încurajate. În loc de licențe Photoshop, mai bine s-ar închide de tot rețelele sociale pe timpul verii.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
17 iulie 2023 11:28
Citește mai mult despre: Photoshop sarac

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult