Românul care a băut must cu lapte tocmai a bătut la geamul Stației Spațiale

Cine a spus că nu mai suntem o putere galactică? Al doilea român în spaţiu le-a făcut cu mâna miliardarilor, a acroşat doi sateliţi iar acum tocmai a bătut la geamul Staţiei Spaţiale Internaţionale!

E vorba de Marcu Anton, un bărbat de 62 de ani din cartierul Colentina, care în această dimineaţă a băut un litru de must, după care a uitat că a băut must şi a dat pe gât o cutie de lapte.

„Eram de faţă când Marcu şi-a desfăcut laptele. Voiam să-l întreb, Marcule, tu n-ai băut şi must mai devreme? Dar n-am apucat. S-a auzit o numărătoare inversă, blocul s-a zguduit şi când m-am uitat în sus, în locul lustrei era o gaură în tavan”, povesteşte Angelina, soţia lui Marcu.

Potrivit mai multor astronomi amatori, bărbatul a ieşit din stratosferă în jurul orei 12, iar rendez-vousul cu staţia spaţială a avut loc doar câteva minute mai târziu.

„A ciocănit în hublou, ne-a întrebat dacă avem hârtie igienică şi o pereche de chiloţi de schimb. I-am dat, că oameni suntem. Altfel, foarte prietenos”, a comentat un membru al echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
20 septembrie 2021 14:59

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult