Rusia dezvăluie azi cel mai amuzant avion de vânătoare: MIGutzu

Cine a spus că au rămas în urma Occidentului la capitolul tehnologie? În urmă cu câteva ore, Forţele Aeriene Ruse au anunţat dezvăluirea prototipului unui nou avion de vânătoare ultra-amuzant.

Numit provizoriu MIGutzu, aparatul de zbor se ridică greu de la sol, însă e categoric mai performant decât celălalt avion de luptă hazliu de mare tonaj, bombardierul Bombonete.

„Când pilotezi MIGutzu, e greu să te abţii să râzi, chiar dacă uneori se blochează pe glume cu p**ă sau face reclamă la huse de telefoane şi eşti nevoit să te catapultezi”, spune Pardalian Huiev, colonel de aviaţie.

„Oricum, tehnologia a avansat foarte mult de la Planoru Octavian Dumitru încoace.”

Scris de Vasile
12 iulie 2019 13:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult