Rusia, în incapacitate de plată. Lui Șoșoacă i-a fost respins cardul la șaormărie

Panică pe piețele financiare, după ce cardul Dianei Șoșoacă, emis de Banca Națională a Rusiei, a fost respins la o șaormărie din Urziceni, unde cunoscuta patrioată oprise ca să-și ia o gustare. După trei încercări în care cardul a fost respins, Șoșoacă a fost nevoită să achite cu ruble cash, amenințându-i pe angajați să-i facă un curs bun, că altfel le face scandal.

Inițial angajații n-au vrut să-i accepte cardul, pentru că nu corespundeau numele, dar Șoșoacă le-a explicat că așa se scrie numele ei cu litere chirilice. Angajații erau disperați pentru că Șoșoacă deja mușcase din șaorma și îi curgea maioneză pe la colțurile gurii, iar angajatul nepalez a leșinat, de teamă că Șoșoacă este un Yeti.

”Sunt cu Putin în telefon!”, urla senatoarea cea mai vocală a României. ”Dacă mă supărați vă bagă o rachetă Sarmat pe hotă”, i-ar fi amenințat Șoșoacă pe cei din șaormărie, care n-au avut de ales și i-au acceptat rublele cash. Pe lângă șaorma, Șoșoacă a mai comandat o salată a la russe și a ieșit triumfal, fredonând Internaționala.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
27 iunie 2022 13:06
Citește mai mult despre: Putin șaorma Șoșoacă

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult