Rusia nu-şi mai asumă riscuri! La următorul Eurovision o să cânte direct Putin

„Incompetenţilor! Chiar trebuie să fac totul singur?!?” Cuvintele dure ale liderului rus au răsunat în această dimineaţă prin catacombele Kremlinului, după umilinţa suferită în faţa Ucrainei.

Potrivit unor surse neoficiale, interpretul Serghei Lazarev şi cei 174 de membri ai Comisiei pentru Eurovision, care l-ar fi construit în laborator, au fost trimişi în Siberia, să se gândească bine la ce au făcut, iar la următoarea ediţie a Eurovisionului concurentul Rusiei va fi însuşi Vladimir Putin.

„L-am văzut pe tov. Vladimir Vladimirovici Putin omorând urşi şi tigri, pilotând elicoptere, oprind gloanţe cu pieptul şi anexând Doneţkul cu mâinile goale, cred că ne va reprezenta onorabil la Eurovision”, a declarat secretarul rus pentru propagandă, Vasil Huiev, proaspăt otrăvit cu poloniu pentru că nu a menţionat că Putin poate să zboare şi să îndoaie linguri cu puterea minţii.

„Antrenamentul pentru KGB include ani buni de canto şi prezenţă scenică. Tov. Putin o să dea cu ucrainenii de pământ”, a confirmat noul secretar rus pentru propagandă, Saşa Sukov. „Dacă nu cu vocea, măcar cu efectele pirotehnice!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
15 mai 2016 09:53
Citește mai mult despre: Eurovision Putin rusia ucraina

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult