Rușine! Tudor Chirilă a ignorat ordonanța militară și a scos o nouă piesă

O nouă sfidare la adresa autorităților, de data asta mult mai gravă decât a celor care fac grătare și paranghelii în stradă. Tudor Chirilă a lansat o piesă nouă, cântată chiar de el, zădărnicind cu maximă batjocură combaterea coronavirusului și regulile impuse prin ordonanță militară.

”Sunt două sentimente pe care ți le poate provoca piesa lui Tudor Chirilă, fie îți vine să te arunci de la balcon, fie să ieși din casă și să fugi la întâmplare pe străzi. Lui Tudor Chirilă ar trebui să-i fie rușine pentru ce-a făcut. Mai rămâne să scoată o piesă și ăla de la Taxi și gata, țara asta este iremediabil distrusă.”

Inconștiența lui Tudor Chirilă a cauzat deja o prima boală specifică izolării, o durere acută de urechi pe care o dezvoltă nesăbuiții sau ghinioniștii care îi ascultă piesa. ”Și câteva secunde din piesă îți pot fi fatale, așa că vom da o nouă ordonanță militară: pe lângă mască și mănuși, acum oamenii vor fi obligați să poarte și dopuri de urechi – atât în casă, cât și când ies afară”, au anunțat autoritățile.

Scris de Calin
25 aprilie 2020 07:04

Articole asemanătoare

Vezi mai mult