Ryanair: Piloţii sunt în grevă, dar dacă vrea cineva să conducă avionul, cheile sunt în torpedou

Veşti bune pentru pasagerii unui zbor Ryanair! Deşi piloţii şi numeroşi alţi angajaţi sunt în grevă, compania irlandeză a adus asigurări că avionul e pregătit pentru decolare, iar dacă vrea cineva să-l piloteze, poate găsi în torpedou cheile, manualul şi o pereche de ochelari de soare.

„E adevărat că piloţii sunt destul de capricioşi în perioada asta a anului, dar cel mai important pentru noi e ca pasagerii noştri să nu se confrunte cu anulări sau întârzieri. De aceea, dacă vreunul dintre voi se pricepe să conducă un Boeing 737, un avion de orice tip, un girocopter sau măcar un Fiat 500, e binevenit să preia manşa tura asta”, a anunţat Douglas Macdonell, însoţitor de zbor, în faţa unui grup de călători destul de sceptici.

„Încă ceva, dacă puneţi benzină, să păstraţi bonul pentru decontare”, a adăugat reprezentantul companiei aeriene.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
14 septembrie 2018 14:44
Citește mai mult despre: avion greva pilot ryanair

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult